7月 2026
- 首頁
- Adaconi
7月 2026Adaconi的市場佔有率分析
Pentru că Adaconi nu ar exista fără parteneri, fără relații frumoase și valoroase cu ei, ne păstrăm tradiția de a celebra împreună și de a ne desprinde de rutina zilnică. În iunie 2018, Theodora Golf Club din Alba Iulia ne-a găzduit și am petrecut două zile memorabile de celebrare a valorilor și a oamenilor, de prezentare a brandurilor și a produselor, dar și de relaxare și relaționare. Iar în lumea excelenței am încercat un sport nou, golful și cu ocazia Centenarului am făcut o vizită Cetății Alba Carolina. Excelența este o artă câștigată prin antrenare și deprindere. Anul 2018 a fost pentru noi anul excelenței și în firma noastră promovăm valori și branduri care merg pe drumul excelenței. „Obișnuiesc să spun că pentru Adaconi, valorile sunt foarte importante și că suntem dispuși să renunțăm la profit, poate chiar la afacere, dar nu la ele.” Mircea Neiconi – director general Adaconi. Spre seara ne-am bucurat împreună de concertul susținut cu excelență de către Paula Seling, am cântat și am dansat împreună, am strâns relațiile și am servit o cină festivă. Excelența și țintele înalte nu le putem atinge de unii singuri, de aceea, acest eveniment s-a dorit a fi un prilej […]
Adaconi(包含公司地區)
查看更多網站流量與參與度資訊- adaconi.ro
Adaconi的熱門網域總造訪量
了解Adaconi市場觸達率與潛在市場影響力。
過去 3 個月的訪問總量
子公司細目
Adaconi的熱門網域平均造訪時長
分析Adaconi參與度指標。
過去 3 個月平均造訪時長
子公司細目
Adaconi的熱門網域平均頁面瀏覽量
了解Adaconi如何保持使用者的參與度、培養其興趣,並鼓勵他們採取下一步。
過去 3 個月平均頁面瀏覽量
子公司細目
想要取得更深入的流量洞見?
篩選超過 2,030 萬家線上企業。在流量激增、開始或停止使用技術或獲得正面評價時,發現新的潛在客戶。
