Now livetag icon
2026 State of Ecommerce: Own the AI Shopper Journey.Download Reportbanner icon

Biblia Cornilescu - Română 앱 분석 (9월 23일)

Biblia Cornilescu - Română

Biblia Cornilescu - Română

  • Oleg Shukalovich
  • Apple App Store
  • 무료
  • 도서
Biblia Română (Romanian Holy Bible) Cornilescu (1921) Dumitru Cornilescu (n. 4 aprilie 1891, comuna Slașoma, județul Mehedinți - d. 1975, Elveția) a fost ierodiacon și autor al unei traduceri în limba română a Bibliei, publicată în 1921, traducere care este în prezent cea mai răspândită traducere în rândul confesiunilor protestante (inclusiv cele neoprotestante). Biblia (din lb. greacă βιβλίον, pl. βιβλία -cărți) se referă la scripturile sacre din iudaism și creștinism. Aceste scripturi sunt compilații ale unor documente separate (numite „cărți”) scrise într-un interval de timp de circa 1000 de ani. Numai Vechiul Testament are circa 100-150 scriitori diferiți, provenind din intelectualitatea aflată în serviciul conducătorilor politici. Cărțile sale au fost publicate separat și adunate în secolele I-II e.n. pentru a forma prima Biblie ebraică, Tanach, iar mai târziu, cu adăugiri, Biblia creștină, numită de creștini și Sfânta Scriptură. Prima parte a Bibliei creștine este numită Vechiul Testament (din grecescul "palaia diathékè"). Vechiul Testament reprezintă în mare traducerea grecească (sau din aceasta în alte limbi) a textului sacru ebraic așa cum era el prin secol II î.e.n. O împărțire cu origine evreiască pe criterii funcționale a Vechiului Testament îl împarte pe acesta în Legea ("Legea lui Moise", "Pentateucul", adică primele "cinci cărți" ale Bibliei), Profeții și Scrierile Sfinte. A doua parte a Bibliei creștine este numită Noul Testament. Prima traducere integrală a Bibliei în limba română a fost tipărită în 1688. Biblia a cunoscut mai multe traduceri în limba română. Denominațiile neoprotestante folosesc traducerea Bibliei în limba română de Dumitru Cornilescu, cu sau fără explicații. De remarcat că traducerea Cornilescu a fost inițial acceptată de Biserica Ortodoxă, prima traducere a lui Dumitru Cornilescu a apărut cu binecuvântarea patriarhului României, fiind ulterior respinsă de Biserica Ortodoxă (după ce preotul Dumitru Cornilescu a început să dea învățături specifice cultelor evanghelice cum ar fi îndreptățirea prin credință), dar folosită de Oastea Domnului și de confesiunile neoprotestante. Criticii din vremea publicării ei au considerat-o „net superioară oricărei alte traduceri, fiind prezentată într-o limbă suplă și curgătoare, care lipsește oricărei alte traduceri; fiind expusă într-o limbă care vorbește înseși inimilor oamenilor”. Biserica Ortodoxă Română a generat, la rândul ei, mai multe traduceri de-a lungul timpului, fie integrale fie parțiale, a Sfintei Scripturi, e.g., Biblia „Carol al II-lea”, Palia de la Orăștie, „Biblia pe versuri tocmită”.
Biblia Cornilescu - Română

스토어 순위

스토어 순위는 Google과 Apple이 설정한 여러 매개변수를 기반으로 합니다.

모든 카테고리 ·
미국--
도서 ·
미국--
월평균 다운로드를 확인하려면 계정을 만드세요문의하기

Biblia Cornilescu - Română 순위 통계 추이

Biblia Cornilescu - Română의 Similarweb 사용량 순위 및 Apple App Store 순위

순위

데이터가 없습니다

Biblia Cornilescu - Română 국가별 순위

Biblia Cornilescu - Română의 주요 카테고리 순위가 가장 높은 국가입니다


주요 경쟁 앱 및 대체 앱

같은 스토어에서 동일한 사용자가 사용할 가능성이 높은 앱입니다.

Carti Ortodoxe

Carti Ortodoxe

Horia Grama

Voxa: Audiobooks & E-books

Voxa: Audiobooks & E-books

Voxa Software S.R.L

[i736] SDA Adventist Hymnal

[i736] SDA Adventist Hymnal

S.C. Smart Soft Serv S.R.L.

Romanian Bible Offline

Romanian Bible Offline

Arun Soundarrajan

Biblia Cornilescu - Română VS.

9월 23, 2026